Polițiști amenințați și înjurați de un scandalagiu băut. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în municipiul Suceava.
Polițiști amenințați chiar în timpul unei misiuni, în timp ce efectuau verificări în baza planului de acţiune organizat la nivelul subunității privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 în unităţile de alimentaţie publică de pe raza municipiului. Ei au identificat o persoană de sex masculin care se afla în stare de ebrietate şi provoca scandal în interiorul unei terase de pe strada Ciprian Porumbescu.
Individul a devenit agresiv în momentul în care polițiștii i-au cerut să se legitimeze. Acesta a refuzat să dea documentele și a început să îi agresesze verbal pe agenți și chiar a sărit la bătaie.
Așa se face că polițiștii l-au imobilizat și încătuțat pe bărbat cu intenția de a-l duce la secție.
La Poliție s-a stabilit identitatea persoanei respective – un sucevean de 50 ani. În timp ce se purtau discuţii cu individul, acesta a început să aibă un comportament necontrolat, agitat, să îi înjure și să îi amenințe pe polițiști. Agenții au solicitat prin apel 112 sprijinul unui echipaj de ambulanţă în vederea examinării medicale de specialitate.
Scandalagiul a fost transportat la Urgențele Spitalului Județean Suceava, ulterior el fiind transferat la Secţia de Psihiatrie Burdujeni, unde a fost internat. Pe toată perioada interacţionării cu acesta cât şi la Secţia de Psihiatrie Burdujeni individul a continuat să aibă un comportament agitat, manifestându-se agresiv faţă de poliţişti şi cadrele medicale. Bărbatul a fost în final amendat de polițiști.