Polițiști înjurați și loviți, în timp ce încercau să aplaneze un scandal într-un bloc din Suceava. Incidentul s-a petrecut sâmbătă noapte, în cartierul Burdujeni.

Sâmbătă, la ora 23.31, la Secția de Poliție Burdujeni s-a primit prin S.N.U.A.U. 112 o sesizare de tulburare a liniștii publice, pe strada Muncii, la bloc 93. La fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică.

La fața locului au fost observate trei persoane de sex masculin, care încercau să părăsească imobilul. Patrula de siguranță publică a procedat la legitimarea persoanelor în cauză.

Unul dintre tineri a început să devină violent și recalcitrant, adresând injurii și expresii jignitoare polițiștilor, după care a luat-o la fugă în interiorul imobilului.

Un agent l-a prins și a procedat la încătușarea sa, moment în care a fost lovit de către bărbatul respectiv. Cu toate acestea, agentul a reușit prin procedeu tactic să îl culce la pământ pe agresor, să îl imobilizeze și să îl încătușeze.

Ulterior, persoana în cauză a fost condusă la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde s-a stabilit că se numește Ciurariu Alberto, de 23 ani, din municipiul Suceava.

S-a luat legătura cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a preluat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.

S-a dispus reținerea lui Ciurariu Alberto pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă – IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.