polițiști, sursă foto România Liberă

Polițiști răniți în urma unui grav incident petrecut în plină stradă.

Polițiști răniți după ce au fost atacați cu bâta de un individ din Dolhasca. Cei doi polițiști erau în timpul serviciului. Atacatorul se numește Cătălin Macovei și de furia lui nu a scăpat nici autospeciala de poliție, care a fost avariată.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore pentru ultraj și ulterior arestat preventiv.

Procurorii spun că la data de 14.02.2021, în intervalul orar 17:30 – 19:30, în timp ce se afla pe o stradă din Dolhasca, în apropierea locuinţei sale, acesta a exercitat acte de violenţă fizică faţă de doi agenți de poliție care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Macovei era beat criță și și-a adus aminte că unul din polițiști, care îi este și vecin, i-a luat carnetul de conducere în urmă cu câteva luni. Dorind să se răzbune, acesta a pus mâna pe o bâtă de lemn și l-a lovit pe unul din agenți la nivelul toracelui, în partea stângă, cauzându-i leziuni traumatice care necesită un de 3-5 zile îngrijiri medicale.

Nici celălalt polițist nu a scăpat și a fost lovit cu pumnul la nivelul feţei, agentul suferind leziuni traumatice care necesită un de 4-6 zile îngrijiri medicale.

În acelaşi context, folosind bâta din lemn, Macovei a lovit autospeciala de poliţie, folosită la intervenţie de către cei doi agenţi de poliţie, la nivelul geamului portierei stânga faţă şi peste oglinda stângă faţă, distrugându-le. Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 1822,82 lei.

La data de 17.02.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.