Autoturism în valoare de 30.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, depistat de poliţiştii de frontieră suceveni.
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Suceava au depistat un autoturism marca Audi A4, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie.
În data de 9 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.
Astfel, în jurul orei 10.00, un echipaj al poliției de frontieră a identificat, pe raza comunei Botoşana, un autoturism marca Audi A4 ce aparținea unui cetăţean român.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în bazele de date, s-a constatat că maşina, fabricată în anul 2018, figurează ca bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Marea Britanie din luna octombrie a acestui an.
La verificări, proprietarul maşinii a declarat ca nu avea cunoștință despre faptul că mașina se afla în atenţia autorităţilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, iar autoturismul în valoare de aproximativ 150.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea cercetărilor.