Sărbătoare mare, luni, la Solonețu Nou, unde polonezi din toată Bucovina s-au adunat să participe la un eveniment aparte, la un ceremonial moștenit de la strămoși: Împărțirea cu oul sfințit.
Se spune că polonezii trebuie să stea la masa de Paște împreună și să împartă ouă roșii sfințite pentru ca atunci când unul dintre ei se va pierde și va uita de rădăcini, să poată reveni în comunitate și să își aducă neapărat aminte cu cine a stat la masă și a împărțit ouăle sfințite.
Președintele Uniunii Polonezilor din România – Ghervazen Longher, ne-a explicat că este vorba despre o tradiție veche de secole, pe care polonezii au adus-o în Bucovina.
Tocmai de aceea Casa Polonă din solonețu Nou a fost plină de oameni, de polonezi veniți din toată Bucovina pentru se întoarce la rădăcini și pentru a duce mai departe tradiția.
Printre invitații evenimentului se numără: ES Iosif Păuleț – episcop al diecezei de Iași, pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec împreună cu preoții din decanatul de Bucovina, subprefecții de Suceava: Cristian Șologon și Alexandru-Marian Salup-Rusu dar și președinți și membri ai filialelor Uniunii.
Evenimentul a fost reluat după doi ani de pauză – pe fondul pandemiei de COVID-19.
Episcopul Iosif Păuleț, subprefecții de Suceava dar și președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, au fost întâmpinați cu pâine și cu sare la intrarea în Casa Polonă.
Ouăle au fost sfințite pentru ca apoi să fie împărțite participanților. Oamenii au stat la masă, au socializat și au gustat din bucate tradiționale ale zonei.
”Tradițiile legate de sărbătoarea Paștelui sunt cultivate de polonezii care trăiesc în Bucovina românească.
Paștele este însoțit de mai multe obiceiuri și tradiții vechi. Un obicei important moștenit de la strămoșii noștri este cel al împărțirii cu oul sfințit. În acest an credincioșii romano catolici au sărbătorit Învierea Domnului pe 17 aprilie, iar credincioșii ortodocși pe 24 de aprilie. Cu această ocazie ne-am întâlnit pe 25 aprilie la Casa Polonă din Solonețu Nou pentru a ne împărți cu oul sfințit.
Ceremonialul împărțirii cu oul sfințit este o tradiție poloneză veche de secole pe care emigranții polonezi au adus-o când au venit pe meleagurile Bucovinei.
Semnificația este aceea că oamenii își transmit urări de bine și își doresc să aibă un an cât mai rodnic și mai liniștit”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul de Suceava, Ghervazen Longher (vezi video).