Poza de grup. Poza celor din linia întâi, de la Infecțioasele Spitalului Județean Suceava, care ne zâmbesc. Printre imagini cu dricuri așteptând la morgă, printre plânsetele rudelor celor infectați, printre neputința și bâlbâiala unor politicieni nepricepuți sau lași, printre atâtea știri despre morți și nenorociri, printre cuvinte de revoltă și disperare, primim zâmbete din poza de grup. Zâmbetele celor din linia întâi care se luptă în fiecare zi cu virusul ăsta parșiv care ne-a schimbat modul de viață și care ne amenință clipă de clipă.
Unii dintre ei au fost la rândul lor pacienți și s-au luptat cu boala, dar revin pe baricade, așa cum o fac infecționiști precum Olga Sturdza (de un optimism debordabil și de un bun simț ieșit din comun) sau Monica Terteliu și alții de pe la Urgențe care vor să vină la muncă de pe 4 aprilie după ce nu vor mai fi testați pozitiv pentru parșivul COVID-19. Oamenii ne zâmbesc firesc, nouă, celor de acasă, deși au și ei copii și părinți, deși se tem pentru ei (că doar oameni sunt) și pentru cei apropiați! Cât face zâmbetul lor acum?! Cred ca mai mult decât mii de cuvinte care ar putea să ne aline sufletele îndurerate! Oamenii ăștia nu câștigă saci de bani dormind prin Parlament sau vorbind pe la televiziuni ore în șir, nici capital electoral, nici alte favoruri, nu se bat în piept cu pumnii că sunt patrioți, că își iubesc țara și că ar fi în stare să moară pentru ea deși înfruntă moartea și o fentează în fiecare zi – uneori cu mâna goală! Oamenii ăștia, atât de blamați în trecut, nu pot fi cumpărați cu o pleașcă de 500 de euro la salariul lunar și nici duși cu japca în spitale cu amenințări și ordine de tot felul date de indivizi care stau ascunși în palatele și vilele lor așteptând să treacă urgia! Lași care tac acum după ce au urlat luni întregi si au cerut explicații de la miniștri pe când erau în Opoziție, tac, nu mai vor să întrebe nimic, nu mai fac interpelări, nu mai vor să afle de ce spitalele și oameni ăștia care ne zâmbesc atât de frumos dintr-o poză au fost lăsați fără echipamente de protecție și puși să își facă meseria inclusiv fără medicamentele care le-ar fi putut trata bolnavii. Evident, urgia va trece peste Bucovina și peste România, cu morți inevitabile, cu situații disperate, crâncene. Să ne amintim atunci, în infernul realității, de zâmbetele din fotografia asta de grup și să ne rugăm mai ales pentru oamenii ăștia, pentru cei din linia întâi! Însă după ce va trece urgia, atâți cât vom rămâne în viață și cu mințile limpezi, trebuie să ne regrupăm, trebuie să schimbăm din temelii un sistem care de zeci de ani se dovedește a fi putred! România nu mai poate și nu mai trebuie să continuie așa! Le-o datorăm în primul rând acestor oameni și copiilor lor! Vom putea astfel să răsplătim eforturile celor care ne zâmbesc acum din linia întâi, dându-ne o speranță, o garanție chiar! Cum voi nu ne-ați trădat în vreme de restriște, nici noi nu o vom face, frați prin sânge și prin lacrimi! România va putea trăi și va putea merge mai departe doar prin efortul vostru! Vă mulțumim frumos și Dumnezeu să aibă grijă de voi!
Cu respect, Alina Iosif
