Pregătiri pentru deschiderea noului an școlar. S-au făcut investiții importante în școlile din municipiul Suceava.
Primăria Suceava are proiecte în derulare de peste 17 milioane de euro în unitățile de învățământ.
Primarul Ion Lungu declară că învățământul a fost și este o prioritate în bugetul municipalității.
Acesta a declarat că se fac pregătiri pentru deschiderea noului an școlar și a vizitat mai multe unități pentru a verifica stadiul lucărilor.
Edilul a precizat că în acest an a fost finalizată grădinița din zona centrală Dobrogeanu Gherea.
În urma comandamentului care a avut la sediul primăriei, cu factorii implicați, s-a stabilit că lucrările vor fi terminate în luna noiembrie, la grădinița cu program prelungit de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”.
Este în execuție grădinița din curtea școlii generale nr.7 de la Ițcani.
S-au semnat contractele de finanțare pentru creșterea eficienței energetice,in valoare de 42.543.818 lei(aprox.8.500.000 euro) la: Școala gimnazială nr.9, Școala gimnazială nr.3, Școala gimnazială nr.7 Ițcani, Colegiul Național Petru Rareș-cantină internat.
De asemenea, s-au depus proiecte pe eficiență energetică pe PNRR la următoarele școli: Școala gimnazială nr.5, Școala gimnazială nr.6, Școala gimnazială nr. 8 și Colegiul Național “Mihai Eminescu”
Au fost finalizate în acest an lucrările la Colegiul Național.”Petru Mușat”, de modernizare a clădirilor pentru învățământul dual, sunt în curs de finalizare lucrările de modernizare a clădirilor și microfabricii de la Colegiul Tehnic Industrie Alimentară, pregătirea lor pentru învățământ dual.
Totodată sunt în lucru documentațiie pentru finanțare europeană, pentru alte două unități de învățământ tehnic și pregătirea lor pentru învățământ dual respectiv Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu“.
Se lucrează la documentațiile pentru încă 2 grădinițe noi cu program prelungit în cartierul Obcini și în curtea Școlii gimnaziale nr.1 Suceava.
Au fost aprobate în acest an două noi creșe mari în Suceava, în Dealul Mănăstirii -Burdujeni la care a fost semnat contractul de execuție și a doua în zona Cetății de Scaun.
“Ne dorim ca și în anul școlar care debutează pe data 5 septembrie să avem în continuare performanțe în domeniul educației la nivelul orașului nostru.
În ședința de Consiliu local de la sfârșitul lunii vor primi premiile elevii care au obținut nota 10 la bacalaureat și la examenul de capacitate, conform hotărârii Consiliului local din luna iulie“, a declarat Ion Lungu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.