Primăria municipiului Suceava a cheltuit până în prezent un milion de euro în bătălia cu COVID-19. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul Ion Lungu, care a precizat că inclusiv fondurile destinate montării unei roți panoramice în Suceava au fost alocate în final pentru prevenirea răspândirii temutului virus. Primăria Suceava a efectuat dezinfecții sistemațice în locurile publice și pe străzile din oraș dar și în scările de blocuri. De asemenea, a achiziționat un aparat de testare pentru COVID-19 și a acordat ajutoare sucevenilor aflați în situații dificile. Au fost montate dozatoare cu dezinfectanți în scările de bloc și în mijloacele de transport în comun.
”Primăria Suceava a făcut eforturi financiare deosebite în bătălia cu acest coronavirus. În primul rînd am achiziționat pentru Spitalul Județean acel echipament de testare real Time PCR, plus anexele, plus 3.000 de teste. Azi s-a ajuns să se facă 300 de teste pe zi și este un lucru extraodinar. Apoi, sunt cele 10 ventilatoare care ar trebui să ajungă săptămîna asta., acțiunile de dezinfecție pe scările de bloc, costurile legate de închirierea hotelurilor pentru persoanele îmn carantină. Sunt două luni de când Primăria Suceava asigură mâncare și apă persoaneloir izolate la domiciliu. Apoi sunt cheltuielile de închiriere a hotelurilor și asigurarea mesei cadrelor medicale de la spital”,a explicat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.