Termonet face probe de presiune pentru furnizarea agentului termic către sucevenii racordați la sistemul centralizat de încălzire.
Probele vor începe pe 26 septembrie, au anunțat reprezentanții societății, care au precizat că vor proceda la efectuarea probelor de presiune la rece/cald a instalaţiilor de încălzire din reţeaua secundară, inclusiv în instalatiile interioare ale blocurilor.
„Rugăm pe această cale beneficiarii de agent termic, care au intervenit în instalațiile proprii, să ia măsurile ce se impun pentru evitarea eventualelor pierderi şi a daunelor materiale care se pot produce și de care SC THERMONET SRL nu se face responsabilă.
În scopul remedierii operative a deficiențelor ce pot apărea în sistemul centralizat de termoficare, rugăm beneficiarii de agent termic să contacteze personalul specializat din cadrul Dispeceratului Termoficare – la numărul de telefon 0230 520 924.
De asemenea, precizăm că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea Serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006 actualizată prin Legea 196/2021, începând cu data de 26.09.2022, nu se vor mai aproba deconectări de la sistemul centralizat de alimentare cu agent termic”, se precizează într-un comunicat de presă al Termonet Suceava.