Festivalul de Artă Medievală Ștefan cel Mare debutează peste o săptămână. Organizatorii promit 4 zile legendare în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Prețul biletelor de acces la spectacolele din cadrul programului festivalului Festival Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava este cel al biletelor de vizitare a Cetății de Scaun a Sucevei: 16 lei adulți, 8 lei pensionari, 4 lei elevi studenți!
Ca și anii trecuți, programul festivalului este structurat în două părți: de la 10 dimineața până la ora 13, urmează o pauză binemeritată pentru trupe, iar mai apoi programul de după amiază de la ora 15.00 până în miez de noapte!

Biletele se pot procura de la casele de bilete ale Cetății (în ziua participării) sau on-line: https://booktes.com/bilet/cetatea-de-scaun-a-sucevei

Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, iar organizatori sunt: Muzeul Național al Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava, Asociația EDUMAX, evenimentul fiind realizat în asociere cu Municipiul Suceava şi Consiliul Local al municipiului Suceava.

Sponsori:

Ambro, Symmetrica, Five Continents Group Botoșani, Tehnoworld, Generația Tehnoworld, TMA Advanced Management, Merlin’s vitamin aqua, URSA MARE, Netcom Activ, Albaca, Restaco, Bermas, Europlast, Euro Speed, AutoDel, Lumytools, Ritmic, Adria, CAR Învățământ Fălticeni, Laktotrio, Carpatis, Paper Print Invest, Aqua Carpatica, Selgros, Lidana, Ecuator Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.