PSD are un proiect pentru plafonarea prețurilor la gaze și energie. Anunțul a fost făcut miercuri de deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.
Aceasta a declarat că premierul Cîțu dezinformează atunci când spune că în Uniunea Europeană mi se mai pot plafona prețurile energiei iar Spania este un exemplu clar că acest lucru este posibil.
Deputatul PSD de Suceava a explicat că pentru românii de rând, mai ales pentru pensionari, creșterea facturilor la utilități va fi o povară mult prea mare.
Redăm integral declarația de presă a deputatului PNL de Suceava Mirela Adomnicăi:
”PSD susține necesitatea plafonării prețurilor la energie și a venit azi cu un proiect concret pentru plafonarea temporară a prețurilor la gaze și energie. Premierul Cîțu a dezinformat din nou când a anunțat că în Uniunea Europeană nu se mai pot plafona prețurile energiei, iar Spania a dovedit foarte clar acest lucru, odată ce a anunțat public faptul că ia măsuri pentru reducerea facturilor prin plafonarea prețurilor gazelor naturale.
Proiectul PSD privind plafonarea prețului la gaze și energie electrica constă, pe scurt, în plafonarea prețului la media ultimelor 6 luni, respectiv martie-septembrie, iar statul va suporta 50% din scumpirile pentru consumatorul final. Banii pentru compensare vor veni dintr-un fond în care se vor duce 50% din profiturile producătorilor de energie si gaze, precum și de la bugetul de stat.
Argumentele financiare pentru plafonarea prețurilor energiei sunt multiple. Dublarea facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz – înseamnă un cost suplimentar de 5676 de lei pe an, aprox. 1200 de euro, pentru fiecare gospodărie de salariați din România. Practic, românii cu salariul minim net de 1386 lei / lună, ar fi nevoiți să-și dea întreg salariul pe 4 luni, pentru a-și plăti factura la utilități. Cei cu salariul mediu – 3545 lei lună – vor plăti salariul pe o lună și jumătate.
În cazul pensionarilor, dublarea facturilor ar însemna un plus de 377 lei / lună, adică 4524 lei / an. La o pensie medie netă de 1604 lei, înseamnă că pensia pe 3 luni va fi folosită integral pentru plata facturilor utilităților. Mai grav de atât, 2,92 milioane de pensionari au pensia mai mica de 1600 lei / luna, iar 1,57 milioane de pensionari au sub 1000 lei / lună. Aceștia vor trebui practic să cheltuie pensiile pe 4-6 luni pentru a-și achita utilitățile scumpite.
În scenariul (optimist) al creșterii cu 60% a facturilor la gaze și doar 20% la electricitate și la apă, povara suplimentară asupra bugetului gospodăriilor se ridică la 2940 lei / an, aprox. 600 euro anual.
Dramatic este însă faptul că aceste scumpiri ale energiei se propagă la toate produsele și serviciile. Totul va fi mai scump iar cei mai mulți dintre români, pur și simplu nu vor putea face față! Deja 45% dintre români suferă de sărăcie energetică.
Toate calculele prezentate sunt făcute pe baza datelor oficiale INS, prezentate în ”Coordonate ale nivelului de trai în Romania 2020”, apărută în mai 2021.
PSD consideră că apărarea românilor în fața unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate a unui partid responsabil, nu circul politic și bătălia pentru putere pe care o desfășoară în această perioadă PNL și USR-PLUS. Este o adevărată iresponsabilitate să aștepți pasiv, cum a făcut până acum guvernul actual, și apoi în plină iarnă să constați tragediile și abia atunci să încerci să iei măsuri.”