Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, lansează în dezbatere un proiect de reamenajare a Parcului Șipote. Investiția urmează să se realizeze cu fonduri europene. Lungu a anunțat că este in curs de realizare Documentatia pentru „Reabilitare Parc Sipote, Studiu de fezabilitate si Proiect tehnic „pe fonduri europene, de la Cetatea de Scaun pana jos la Mc.Donalds. Se are în vedere montarea unui funicular și a unei roate panoramice. ”Voi propune proiectantului să prindă în proiect montarea unui funicular, aproximativ ca cel din imagine, (având în vedere că telegondola nu a putut fi montată pentru că distanța este prea scurtă, de jos până sus la cetate). De asemenea, sus – pe platou, în parcarea primăriei, sa amenajăm parcarea și sa montăm o roată panoramă, de înălțime medie, cu 30 de cabine, iluminată pe timp de noapte, aproximativ ca cea din imagine – care este montată în orasul Olbia din Sardinia, de unde se poate admira panorama orașului. Iar în partea de jos (în spatele clădirii Mc.Donalds), să ne arătăm iubirea față de oraș, (cum vedem în multe locuri din țară și din străinătate) cu inscripția Ador Suceava, care va fi iluminată pe timp de noapte”, a explicat primarul Sucevei.