examen, sursă foto Radio România Brașov FM
examen, Radio România Brașov FM

Dupăă ambele sesiuni de Bacalaureat 2023, rata de promovare în judeţul Suceava este 79,8% (locul 13 la nivel național). Anunțul a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 83,8% (3956 candidați promovați), iar pentru promoțiile anterioare 42,7% (216 candidați promovați). Rata de promovare la nivel national  este 77,3%.

În județul Suceava, după soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august a examenului național de bacalaureat 2023 este 34,44%, în creștere cu 1,94% față de rezultatele inițiale (32,5%) și cu 0,1%, comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut (34,34%) – anunță ISJ Suceava.

300 candidați (cu 17 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune.

Au fost depuse 336 contestații, defalcate astfel: biologie – 86, fizică – 2, geografie – 25, informatică 4, istorie – 19, limba și literatura română – 91, logică, argumentare și comunicare – 21, matematică – 85, sociologie – 2 și psihologie – 1.

Pentru 320 lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți.

Rezultatele finale au fost afișate în data de 29 august, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Candidații au acces la rezultatele obținute prin intermediul codurilor individuale repartizate, întrucât datele personale au fost anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

La nivel național, după soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august a examenului național de bacalaureat 2023 este 32,5%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.