Protest la Primăria Șcheia. Oamenii vor utilități și să fie în siguranță în propriile case. Ei și-au strigat iar disperarea numai că primarul Vasile Andriciuc era plecat la Iași.
Protest la Primăria Șcheia, unde vineri dimineață s-au strâns zeci de localnici. Oamenii sunt nemulțumiți: unii dintre ei pentru că nu sunt în siguranță în localitate din cauza rromilor care dau spargeri și tâlhăresc ca în codru, alții pentru că nu sunt străzi asfaltate, sunt zone întregi în care sute de oameni nu au curent electric și multe altele.
Nemulțumirile sunt foarte multe la Șcheia iar localnicii spun că până acum au tot fost mințiți că problemele vor fi rezolvate. Sunt oameni disperați, ale căror care au fost sparte de câte 5-6 ori și se tem pentru siguranța lor dar mai ales pentru siguranța copiilor. Mulți și-au scos casele la vânzare, dar nu reușesc să le vândă, în ciuda faptului că au lăsat la preț.
Sunt situații halucinante, de localnici ale căror gospodării nu sunt racordate de peste 10 ani la rețeaua de energie electrică, deși au făcut demersurile necesare și li s-a promis de la Primărie că se va rezolva.
Oameni cu lacrimi în ochi povestesc cu copiii merg prin noroaie la școală și cum sunt prădați ziua în amiaza mare. Au cerut în multe rânduri ajutorul polițiștilor dar spun că oamenii legii sunt depășiți de situație, fiind prea puțini și trebuind să asigure securitatea în mai multe localități, nu doar în comuna Șcheia. (VEZI VIDEO)