play-sharp-fill

play-sharp-fill

Sindicaliştii de la SANITAS Suceava au ieşit marţi în stradă şi au protestat în faţa Palatului Administrativ faţă de decizia Guvernului de a îngheţa creşterile salariale în acest an. Angajaţii din Sănătate şi din domeniul Protecţiai Sociale ar trebui să beneficieze de nişte stimulente având în vedere situaţia epidemiologică.

În faţa Palatului Administrativ s-au strâns aproximativ 100 de protestatari de la SANITAS Suceava, atât cât permit normele în vigoare pe perioada pandemiei de COVID-19 iar liderii de sindicat au precizat că mulţi alţi colegi au vrut să se alăture protestului numai că legea nu le permite să participe în număr mare.

Membrii sindicatului SANITAS au venit cu pancarte şi purtau toţi măşti de protecţie. Mai mult, ei au păstrat distanţa de un metru şi jumătate unul de altul.

Liderul SANITAS Suceava, Romică Bălan, a declarat că oamenii îşi cer drepturile, nu vor pomană, în condiţiile în care muncesc în stres şi riscă în orice moment să se infecteze cu noul Coronavirus. Sindicaliştii cer la unison abrogarea OUG nr. 226/2020 (prin care se îngheaţă veniturile din sectorul bugetar) şi respectare legii 153 din 2017 – privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată şi acordare stimulentului de risc salariaților din sistemul de asistență socială.

Protestatarii au ţinut un moment de reculegere pentru colegii răpuşi de COVID-19 şi apoi s-au întors cu spatele la clădirea Palatului Administrativ – o reacţie la faptul că autorităţile le-au întors lor spatele şi au uitat de promisiunile făcute la începutul pandemiei.

„Suntem mulți, suntem puternici, suntem hotărâți astăzi să arătăm că nu mai tolerăm atitudinea jignitoare a celor care ne conduc. Ajunge! Astăzi transmitem clasei politice actuale că ajunge. Este suficient.

Noi nu cerem pomană, nu cerem drepturi necuvenite. Noi nu cerem nici premii și nici medalii. Ne dorim ca Legea 153, a salarizării, să fie respectată. Știm cu toții că o ordonanță publicată în 31 decembrie 2020 îngheață salariile multora dintre cei care lucrează în sistemul de asistență socială și din sistemul sanitar din România. La patul pacientului suntem o echipă.

De fiecare dată am fost o echipă. Nu doar medici și asistenții. Știm foarte bine, pentru că alături de noi, de fiecare dată au fost infirmierele, brancardierii, personalul TESA, îngrijitoarele și muncitorii care asigură buna funcționare, electricienii, instalatorii, farmaciștii, fizicienii, toți participă, unii mai din față, alții mai din umbră pentru ca acest sistem să funcționeze și să fim capabili să asigurăm asistență medicală populației. Și de fiecare dată am făcut-o așa cum trebuie, chiar dacă în acest an am fost extrem de expuși la riscuri.

Potrivit legii salarizării, începând cu anul 2019, colegii noștri trebuiau să primească în trepte, în fiecare an, câte un sfert din mărirea salarială la care trebuiau să ajungă în 2022. S-a întâmplat în 2019, în 2020 și știm cu toții că merităm să primim și în 2021 și 2022”, a precizat Romică Bălan, liderul SANITAS Suceava.

Spre finalul protestului, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a coborât în mijlocul protestatarilor şi le-a promis că revendicările lor vor fi transmise mai departe decidenţilor din cadrul Ministerului Sănătăţii şi din Guvern. Acesta a invitat pe liderii sindicaliştilor la discuţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.