Nu sunt un fan al PSD, nu fac politică și în genere mă scârbesc dezbaterile pur politice, însă printr-un comunicat remis miercuri de organizația județeană a PSD Suceava se ridică o întrebare foarte justă, întrebare pe care, recunosc, mi-am pus-o și eu de multe ori în ultimile luni.
„Al cui președinte este Klaus Johannis? Al tuturor românilor așa cum s-ar cuveni? Avem un președinte de țară sau un președinte de partid în fruntea țării?”, se întreabă senatorul PSD Ioan Stan. Și răspunde tot el: „Nici nu mai are rost să ne întrebăm câtă vreme președintele are partidul său, executant servil al tuturor ,„gândirilor” prezidențiale. Succint, tot ce face guvernul Orban, fiind după declarațiile făcute de președinte, în perfectă colaborare cu însuși președintele, este onorabil, lăudabil, corect și spre binele românilor”. Desigur, declarația este una politică și senatorul continuă prin a lua apărarea PSD și a blama PNL-ul, însă aspectele ridicate de acesta sunt pe deplin justificate în actualul context.
În primul rând cine e vinovat pentru epidemia de COVID-19 din România?!
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat senin (și proaspăt tuns, au observat unii) marți în cadrul unei conferințe de presă că Suceava a devenit cel mai mare focar de COVID-19 din țară din cauză că au fost foarte mulți români veniți din afară, iar acest lucru a contribuit la un număr mare de îmbolnăviri. Iohannis a mai spus și că „această epidemie nu a fost bine manageriată” la Spitalul Județean Suceava și că sucevenii trebuie să respecte indicațiile autorităților pentru a scăpa de epidemie. După ce unii au încercat să plasesze vina infectărilor în masă pe cadrele medico-sanitare, președintele recunoaște în fapt că românii din afară, diasporenii lăsați de GUVERNUL MEU să intre nestingheriți în primă fază, au fost sursa de infecție. Așa s-a ajuns ca Suceava să aibă un număr de infectări mai mare decât unele țări din jur. S-au făcut dosare penale pe la Spitalul Județean Suceava după izbucnirea epidemiei. Să sperăm că cei vinovați de la Suceava vor răspunde în fața legii, așa cum normal ar fi ca Justiția să funcționeze și în cazul decidenților de la București, în cazul celor care au lăsat hoarde de diasporeni infectați să intre nestingherite în România pentru că…se pregăteau de alegeri anticipate. În ciuda faptului că în Italia deja situația o luase razna. Votanții ajunși în țară nu trebuiau însă deranjați prea mult, supărați în vreun fel. Apoi, când infectările comunitare au început, s-a trezit GUVERNUL MEU și s-a gândit să carantineze toți românașii întorși de la ciordit de prin Occident. Cam târziu, am putea spune, din moment ce sunt morți în România cu sutele și infectați cu miile! Desigur, situația nu se compară cu Italia sau Spania, dar nu pentru că GUVERMUL MEU ar fi fost intransigent și ar fi luat măsuri extraordinare din prima! Virusul ar fi ajuns oricum în România, era inevitabil, dar nu ar fi avut o atât de mare răspândire comunitară și cu siguranță nu ar fi fost atâția morți și pacienți ajunși pe la Terapie Intensivă dacă s-ar fi luat măsuri corespunzătoare și deciziile politice ar fi fost altele! Prioritar era însă în România prin luna februarie organizarea de alegeri anticipate!Normal ar fi, după ce vârful epidemiei scade, Justiția să se autosesizeze și să se cerceteze, așa precum la Suceava, care au fost cauzele răspândirii COVID-19 pe întreg teritoriul României iar cei responsabili să fie trași la răspundere! Explicații ar trebui date, tot în instanță, și despre românașii trimiși în plină pandemie sclavi să muncească prin Germania, și care au ajuns să se infecteze acolo în masă cu coronavirus iar unii dintre ei să și moară! Și încă ceva, medicii și asistenții de la Suceava, infectați în masă cu parșivul virus pentru că nu au avut echipamente de protecție și pentru că Ministerul Sănătății a rămas înghețat într-o definiție de caz aiurea a coronavirusului (nu s-au putut testa din start suspecții de COVID-19 de la Suceava pentru că nu se încadrau în definiția de caz impusă de MS) încep să se trezească! Statul român și Ministerul Sănătății ar putea fi date în judecată, pe bună dreptate!
Revenind la comunicatul remis de Ioan Stan îl vom reda mai jos, unul din aspectele subliniate fiind reducerea bugetului Sănătății în condiții de pandemie:
,,Tot ce se întâmpla ,,rău” în accepția aceluiași președinte este din vina PSD, la a cărui dispariție visează președintele de ani de zile, pentru că nu este, în mod categoric și președintele românilor membri sau simpatizanți ai acestui partid.
PSD este partidul căruia acest președinte i-a cerut votul pentru a-și promova partidul său. Acum același președinte acuză PSD de toate neputințele guvernării Orban. Pentru că neputințele de care vorbesc sunt evidente pentru oricine nu se teme adevăr.
Adică tăierea bugetului Ministerului sănătății cu 20% se făcea în virtutea faptului că stocurile de materiale erau zero, din vina PSD, desigur. Insinuările făcute cu seninătate de același președinte, despre ,,demitizarea” unei oarecare răceli, erau decise tot de neglijențele PSD? Faptul că și în luna martie, deși iminența pandemiei se contura încă din decembrie anul anterior, preocuparea de bază a președintelui și a guvernului său era pentru organizarea de alegeri anticipate vizând tot înfrângerea definitivă a PSD.
Cred că este clar pentru toată lumea de ce trebuie distrus acest PSD. Pentru măsurile așa zis populiste pe care guvernul Orban nu va fi în stare să le îndeplinească niciodată. Pentru că îndrăznește să întrebe ce a făcut același guvern cu sumele uriașe împrumutate pe seama poporului român și cheltuite numai ei știu pe ce. Pentru că cere însistent să se adopte un program de reanimare a economiei României aceasta însemnând de fapt producție, locuri de muncă, încasări bugetare, alocări de bugete suplimentare acolo unde este nevoie. Pentru că nu acceptă ca premierul să sfideze Parlamentul. Pentru că întreabă ce se întâmplă cu dublarea alocațiilor la copii și mărirea pensiilor. Pentru că a votat legea amânării plății ratelor la creditele bancare pentru persoanele fizice și juridice. Pentru că a votat legea suspendării plății utilităților.
Se demonstrează deci, în acest fel de către președinte, vinovățiile pentru care pune PSD la stâlpul infamiei. Odată stabilit vinovatul nu mai are rost să ne întrebăm de ce se face vorbire în SUA ca și în Europa despre corupția în România în legătură cu achizițiile publice, despre numărul uriaș de amenzi practicate asupra populației, din care un procent semnificativ nu vor fi încasate niciodată, pentru vinovății nesemnificative.Vom primi același răspuns pe care l-a dat președintele tuturor întrebărilor pertinente puse la suspomenita conferința de presă. Adică ni se va spune ,,vom aprecia la momentul respectiv, nu vom proteja vinovații, nu e cazul să dicutăm acum” și altele de aceeași măsură. Câtă vreme președintele nu se sfiește să-l facă mincinos pe Ministrul Educației francez, își poate imagina cineva că se va jena să ne mintă pe noi? În aceste condiții, culpabilizarea permanentă și neobosită a PSD de către președinte capătă aspecte de maladie incurabilă și este pe cât de nedreaptă, pe atât de primejdioasă chiar pentru domnia sa, care și-a pierdut în mod iremediabil credibilitatea”, senator PSD Ioan Stan.
Cu alte cuvinte, PNL și Klaus Iohannis, dacă tot ați venit la guvernare, pentru că așa ați vrut și ați considerat că veți instaura în sfârșit ROMÂNIA NORMALĂ, nu ar fi normal să vă asumați totuși această guvernare, deciziile voastre, bâlbâielile, și greșelile și inclusiv neputințele, ca oameni politici ce vă considerați?!
ALINA IOSIF