Puști de 16 ani ajuns cu mașina în șanț în timp ce era urmărit de polițiști. Adolescentul nu a vrut să oprească la un filtru de poliție și a gonit cu agenții pe urme.

Urmărit de polițiști, un puști a ajuns cu mașina în șanț, la primele ore ale zilei de sâmbătă, pe raza localității Dornești.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca BMW, care se deplasa pe strada Calea Cernăuți, din direcția Rădăuți-Dornești, conducătorul auto neconformându-se și continuându-și deplasarea în viteză către Dornești.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

La un moment dat, cu sprijinul echipajului de poliție din cadrul SPR3 Marginea, s-a reușit blocarea autoturismului după circa 6 kilometri, pe raza localității Dornești.

Asta după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe acostamentul din partea stângă a carosabilului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale la autoturism.

Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unii minor de 16 ani, din Dornești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.

De asemenea, a rezultat faptul că autoturismul marca BMW aparține părinților minorului, de la care acesta l-a sustras cu scopul de a se deplasa pe drumurile publice, profitând de faptul că părinții sunt plecați din localitate.

Adolescentul a fost testat la fața locului, la ora 01.56, cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o concentrație de 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El s-a ales cu dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „furt în scop de folosință”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.