Rădăuțean de 72 de ani, beat la volan, la un pas de a intra în autospeciala de poliție. Polițistul aflat la volanul autospecialei a fost cel care a evitat impactul după care a pornit în urmărirea vehiculului condus de bătrân.
Marți, la orele 16:05, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe strada Ștefan cel Mare, de pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava, moment în care un șofer a plecat cu mașina de pe loc fără a acorda prioritate de trecere autospecialei de poliție.
Conducătorul autospecialei de poliția a evitat în ultimul moment impactul.
Șoferul neatent și-a continuat deplasarea în trombă iar polițiștii au pornit după el cu punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție.
Mașina a fost oprită pe strada Iraclie Porumbescu, iar la volan a fost legitimat conducătorul auto Loghin Iosif, un rădăuțean de 72 de ani.
Întrucât conducătorul auto mirosea a alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu etilometrul, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aer expirat.
Bătrânul a fost condus la Spitalul Rădăuți, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferul a fost sancționat și s-a ales și cu dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea uni vehicul sub influența alcoolului”.