autospecială pompieri

Rădăuțean găsit mort în casă după ce nepotul său a sesizat la 112 că acesta nu a mai răspuns la telefon de trei zile. Bărbatul locuia singur și avea probleme de sănătate.

Duminică, la orele 19.06, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la decesul unui bărbat de 64 de ani, din oraș.

Polițiștii s-au deplasat la domiciliul defunctului și l-au identificat acolo pe apelantul la 112 – nepotul acestuia.

Bărbatul  a solicitat intervenția unui echipaj SMURD, deoarece unchiul său nu a mai răspuns la telefon de trei zile.

Echipajul SMURD a forțat ușa de acces în locuință, care era asigurată pe interior, și au identificat, în dormitor, cadavrul proprietarului,

Cum persoana decedată nu era înscrisă la un medic de familie, cadrele SMURD au solicitat intervenția poliției.

Apelantul la 112 a declarat faptul că ultima oară a vorbit cu unchiul său în data de 31 octombrie.

Din investigațiile efectuate, s-a stabilit faptul că defunctul locuia singur și suferea de mai multe afecțiuni.

S-a procedat la contactarea telefonică a fiului acestuia, care a declarat faptul că tatăl său, în cursul acestuia an, a suferit un accident vascular cerebral, însă a refuzat internarea într-o unitate spitalicească.

Ulterior, cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Rădăuți pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare pentru a stabili circumstanțele exacte în care a intervenit decesul rădăuțeanului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.