Rădăuțean mort în stradă, după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit. Cadrele medicale care au ajuns la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Duminică, în jurul orelor 23.00, un bărbat în vârstă de 66 ani, din municipiul Rădăuți, a murit în stradă după ce brusc i s-a făcut rău.

Acesta se deplasa în calitate de pieton, pe lângă bicicletă, pe trotuarul de pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Rădăuți.

Bărbatul suferea de afecțiuni cardiace și diabetice, iar la un moment dat i s-a făcut rău și și-a pierdut echilibrul, a căzut, lovindu-se cu capul de trotuar.

La fața locului, s-au prezentat două echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.