Vasile Râmbu și Gheorghe Șoldan, susținere pentru echipa de fotbal Cetatea Suceava.
Primarul ales al municipiului Suceava și președintele ales al Consiliului Județean Suceava, au avut o întâlnire cu o parte dintre jucătorii Cetății 1932 Suceava și cu președintele clubului Marian Bordeianu.
Cei doi declară că vor susține pe viitor acest proiect în condițiile în care echipa de fotbal va promova.
Purtătorul de cuvânt al clubului, Adrian Negru, a spus că cei doi le-au cerut fotbaliștilor suceveni să dea dovadă de profesionalism, a stfel încât noul club al Sucevei să promoveze succesiv și să ajungă în viitorul apropiat pe unul din primele două eșaloane fotbalistice din România.
„Atât Vasile Râmbu, cât și Gheorghe Șoldan au ținut să precizeze că vor face toate eforturile pentru ca Suceava să prospere din punct de vedere sportiv, iar promisiunea unui stadion nou este una dintre prioritățile pe care cei doi promit să o rezolve cât mai repede posibil”, a explicat Adrian Negru.