Doi tineri răniți după ce șoferul a pierdut controlul volanului, pe ninsoare, iar mașina a intrat într-un vehicul parcat. Accidentul rutier a avut loc sâmbătă noapte, la Brașca.

Șoferul unei mașini, pe fondul zăpezii și al vitezei, a pierdut controlul volanului iar vehiculului s-a izbit de o altă mașină – parcată. În urma impactului una din mașini s-a răsturnat peste un gard.

Au rezultat două victime, conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul a două echipaje SAJ. Răniții au primit mai întâi îngrijiri la fața locului.

Conform IPJ Suceava, accidentul a fost produs de un tânăr de 24 de ani, din Bosanci, care era în stare de ebrietate la volan.

La intrarea în localitatea Brașca, înainte de o curbă la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism staționat pe sensul opus de mers, a distrus gardul unui imobil și apoi a intrat în coliziune cu un copac.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

El s-a ales cu dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.