Razie de amploare a polițiștilor la Vatra Dornei și sancțiuni pe bandă rulantă.

Vineri, între orele 06.00-15.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat şi executat o razie, angrenând 32 efective din cadrul subunităţii, 4 subofițeri jandarmi din cadrul Detașamentului de jandarmi Vatra Dornei, 1 polițist local, 2 lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, 1 lucrător din cadrul R.A.R. Suceava și 2 lucrători din cadrul I.S.C.T.R. Suceava.

Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță publică la nivelul municipiului Vatra Dornei și în zona rurală arondată, combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului; prevenirea și combaterea comerțului ilicit; prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului; asigurarea unui climat de siguranță rutieră corespunzător.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.285 lei.

Au fost legitimate 240 de persoane și au fost controlate 176 de autovehicule. Au fost testați cu aparatele drugtest și etilotest 103 șoferi.

De asemenea, s-au efectuat verificări și controale la 26 de unități economice, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate mărfuri, țigarete și sume de bani în valoare de cca. 6.000 lei.

Polițiștii judiciariști au reușit identificarea a doi autori de infracţiuni identificaţi (1 în dosare cu A.N. și 1 în flagrant) și au pus în executare un mandat de aducere.

Pentru abaterile la regimul rutier au fost reținute două permise de conducere și au fost ridicate șapte certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.