Regal de colinde și momente emoționante, la Solonețu Nou, unde polonezii din Bucovina s-au adunat cu ocazia Crăciunului. Au răsunat cântece, în cadrul Festivalului Bucovinean al Colindelor, organizat de Uniunea Polonezilor din România.
Au interpretat magistral colinde corurile parohiilor romano-catolice unde locuiesc polonezi din întreg decanatul Bucovina.
Acest eveniment anual are loc pentru a noua oară la Biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou.
Conform președintelui Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, în cadrul festivalului din acest an au cântat corurile din: Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleșa, Cacica, Gura Humorului, Rădăuți, Moara, Suceava, Siret și Vicșani.
Au fost interpretate de copii și de adulți colinde în limba polonă și română, cele cunoscute de toată lumea, dar și colinde vechi, rar cântate chiar și în Polonia, dar păstrate aici, de polonezii din Bucovina.
După concert, participanții la festival s-au întâlnit la Casa Polonă din localitate pentru a se așeza împreună la masă și pentru a se împărți cu „opłatek” – azimă.
Gazdele festivalului au fost președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher și capelanul polonezilor din dieceza de Iași și paroh la Solonețu Nou pr. Stanislav Ioan Cucharec.
De asemenea, au participat la eveniment preoți din întreg decanatul Bucovinei împreună cu decanul pr. Alois Farţadi, precum și vicepreședinții Uniunii Polonezilor din România și președinți ai organizațiilor locale.
Trebuie subliniat că, pentru organizarea Festivalului Bucovinean al Colindelor, Uniunea Polonezilor din România a primit cofinanțare de la Cancelaria Președintelui Consiliului de Miniștri al RP în cadrul concursului „Diaspora și Polonezii din Străinătate 2023”.