Localnic din Călinești, reținut, după ce a schingiuit câinele pe care îl avea la stână. Animalul a fost lovit în mod repetat și a suferit grave leziuni.
Lucrătorii de poliție din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus, iar procurorul de caz a confirmat, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat din Călinești pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.
În urma cercetărilor, a reieșit că, în ziua de 30.09.2023, respectiv în ziua de 09.10.2023, bărbatul a aplicat mai multe lovituri cu o botă și cu un alt corp contondent unui exemplar canin proprietate personală, aparținând rasei metis ciobănesc, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 4 ani.
Individul deținea animalul la stâna sa, situată pe raza localității Călinești, comuna Șerbăuți, județ Suceava. Câinele a suferit mai multe răni la nivel cranian și al ochiului drept.
De asemenea, la data de 12.10.2023, în urma probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reținerii suspectului pentru o perioadă de 24 de ore,suspectul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările față de suspect, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.