O rusoaică urmărită internațional, prinsă la Vama Siret, într-un autocar cu refugiați. Femeia era împreună cu un copil.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Serițan, în data de 11 martie, la ora 19.00, pe sensul de intrare în țară din vama Siret, polițiștii de frontiera au depistat, la controlul efectuat asupra unui autocar cu pasageri care se deplasa pe ruta Ucraina-Turcia, o rusoaică urmărită internațional.

Amina Gerikhanova, în vârstă de 36 de ani, din Federația Rusă, are emis pe numele său un mandat internațional de arestare de către Interpol. Alerta era introdusă de către autoritățile din Germania din anul 2019.

Femeia este condamnată pentru infracțiunea de participare la grupare armată ilegală.

În urma celor constatate, aceasta a fost predată Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava în vederea punerii în aplicare a măsurilor legale.

Rusoaica era însoțită de un copil, care a fost preluat de Protecția Copilului Suceava.

Curtea de Apel Suceava a emis un mandat de arestare pe o perioadă de 15 zile pe numele femeii, urmând ca ea să fie extrădată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.