accident moped, foto arhivă

S-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la spital rănit în urma unui accident rutier. Este vorba despre un tânăr din Bogdănești.

Duminică,la ora 21:21,polițiștii de la Fălticeni au fost informați despre faptul că la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni s-a prezentat numitul un bărbat din Bogdănești,  care a solicitat îngrijiri medicale precizând că s-a autoaccidentat căzând de pe un moped în Bogdănești în jurul orei 18.30.

Polițiștii fuseseră anterior anunțați de un accident de moped și tocmai de aceea au mers să discute cu persoana rănită.

Tânărul rănit a declarat polițiștilor că el este conducătorul mopedului implicat în distrugerea unui gard.

Acesta a primit îngrijiri medicale fiind diagnosticat cu plagă escoriată braț drept și traumatism cranio-cerebral, însă nu a necesitat internarea.

Conducătorul mopedului a fost testat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au descoperit că tânărul nu posedă permis de conducere și mopedul condus nu este înmatriculat.

Rănitul s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat  și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.