Sanda Maria Ardeleanu a primit Ordinul Național al Franței Legiunea de Onoare în grad de cavaler. O recunoaștere a muncii sale de o viață, munca unui profesor dedicat meseriei, elevilor și studenților pe care i-a format, munca unui om de litere pasionat de carte și de francofonie.

Cu mândrie o spun, Sanda Maria Ardeleanu mi-a fost profesoară în perioada liceului, la Colegiul Național Petru Rareș Suceava, și pot spune, cu mâna pe inimă că este un cadru didactic cum rar mai găsești, un exemplu pentru elevii și studenții săi, dar mai presus de toate un Om în adevăratul sens al cuvântului.

Într-o Românie în care ne lipsesc adevăratele modele, ne lipsesc reperele, în care zilnic toate pițipoancele și toți maneliștii apar pe la televiziuni dând din buric sau din mânuțe, iată își găsesc locul și recunoașterea adevăratele modele, adevăratele repere morale și profesionale, așa cum este Sanda Maria Ardeleanu – unul din marii profesori și oameni de litere pe care Suceava i-a avut și îi are, un om de cultură, un model de urmat pentru elevii și studenții săi.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a inaugurat vineri Alianţa Franceză Suceava şi a decernat Ordinul Naţional al Franţei Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Ordinul, cea mai înaltă distincție a Franței, a fost acordat pentru serviciile aduse în promovarea francofoniei, pentru activitatea sa de universitar și de om de cultură.

Adevărata recunoaștere a muncii doamnei profesoare Sanda Maria Ardeleanu nu sunt însă medaliile și ordinele, ci sunt generațiile de elevi și stundenți pe care i-a îndrumat și i-a ajutat, pe care i-a motivat să învețe și să citească pentru a deveni oameni în viață!

Cu respect, Alina Iosif

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.