Scandal aplanat cu jandarmi și polițiști, pe Aeroportul Suceava VIDEO
Scandal pe Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava după ce cursa Suceava-Roma a fost anulată, marți după amiază. Cei 180 de pasageri s-au revoltat și au cerut să le fie pus la dispoziție avion în câteva ore pentru a ajunge la destinație. Unii dintre ei aveau copii și spuneau că nu vor să meargă spre un alt aeroport iar alții se plângeau că trebuie să ajungă la serviciu și că patronilor nu le pasă de zboruri anulate. Comandantul aeroportului sucevean, Ioan Măriuța, a precizat că zborul a fost anulat după ce la inspecția tehnică a aeronavei, efectuată înainte de plecarea în cursă, s-a constatat că la zborul dinspre Roma spre Suceava, avionul a atins două păsări. S-a decis, din motive de siguranță, ca aeronava nu se ridice de la sol fără o inspecție tehnică amănunțită. Ulterior, compania care operează cursa, în speță Wizzair, a decis redirecționarea pasagerilor spre alte aeroporturi: Iași, Cluj Napoca și București, asigurând totodată și transferul pasagerilor cu micobuze către acestea. Numai că zeci de pasageri nu au vrut să plece și au rămas pe aeroport declarând că rămân aici până când le este pus la dispoziție un avion care să îi ducă la destinația dorită. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști și de jandarmi, care au intervenit pentru ca scandalul să nu degenereze.