Se redeschid locurile de joacă din municipiul Suceava. Așa a decis joi CJSU Suceava, convocat de prefectul Iulian Cimpoeșu. Măsura a fost luată după ce primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat CJSU redeschiderea oficială a acestor spații.

De asemenea, a fost luat în considerare punctul de vedere exprimat de către viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava de joi.

Redeschiderea locurilor de joacă din municipiul Suceava, inclusiv a celui situat în Zona de agrement Tătărași, se face cu data emiterii hotărârii CJSU, cu respectarea strictă a prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 432 din 08.04.2021 și a măsurilor de siguranță epidemiologică stabilite de către Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Primăria Suceava trebuie să asigure dezinfecția acestor spații dar și monitorizarea lor de către Poliția Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.