Fosta șefă de la Oncologia Spitalului Județean Suceava a fost eliberată din arest la domiciliu. Aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru 6o de zile, fiind cercetată  pentru luare de mită.

Dr. Anca Ababneh Dumitrovici are de respectat mai multe interdicții, printre care și aceea de a profesa.

Ea este cercetată într-un dosar de corupție, mai exact pentru luare de mită, după ce au fost depuse două plângeri, una dintre ele la DNA București.

Procurorii spun că au probe în 64 de cazuri în care medicul ar fi luat șpagă de la pacienți sau de la aparținători și că aceasta ar fi condiționat actul medical.

Fosta șefă de la Oncologie lua plicuri de bani, cașcaval, brânză, cafea și miere de albine, susțin procurorii.

Rudele unuia dintre pacienți susțin că doctorița a fi amânat nejustificat tratamentul în cazul unui bărbat și că acest a murit fără medicamentele necesare.

Doctorița a fost reținută și apoi arestată preventiv după ce procurorii au descins chiar în Secția de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, în urma unui filaj de câteva luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.