La beție, un șofer și-a dat foc la mașină, de ciudă că aceasta nu pornea. Este isprava unui bărbat din Bilca iar pompierii au intervenit după ce localnicii au sunat la 112 și au relatat că s-a produs o explozie.
Vineri seară, la ora 21.51, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 , de către un bărbat cu privire la faptul că pe raza comunei Bilca, ”se vede fum, arde ceva și s-a auzit o bubuitură”.
În baza sesizării, echipajul de poliție din cadrul Secției 4 Gălănești, s-a deplasat la fața locului și a constatat că la un autoturism marca Peugeot se manifersta un incendiu, la stingerea căruia interveneau si echipaje de pompieri.
În urma incendiului a ars integral autoturismul respectiv, care aparține unui localnic.
La verificări, polițiștii au rămas surprinși să afle că autoturismul a fost incendiat intenționat chiar de proprietar, supărat că vehiculul avea o defecțiune și nu mai pornea.
Mașina se afla în curtea casei bărbatului, care a pus focul după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice.
La fața locului, pentru stingerea și lichidarea incendiului a intervenit un echipaj de stingere din cadrul ISU Suceava, Garda Vicov.
La momentul intervenței pompierilor autoturismul ardea violent, fără pericol de propagare la locuințele învecinate situate la o distanță de circa 50 metri.
Întrucât proprietarul era beat criță și se manifesta agresiv, a fost condus de polițiști la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți, unde a rămas internat peste noapte în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Față de cele constatate, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”Distrugere”.