Un tânăr de 21 de ani a fost imobilizat de polițiști după ce a ieșit din casă înarmat cu un cuțit și a amenințat că se sinucide.
Marți noapte, în jurul orei 23.00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Putna cu privire la faptul că fratele băut încearcă să se sinucidă.
Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv, la imobilul de pe raza comunei Putna, a fost identificat apelantul, care a declarat faptul că fratele său, în vârstă de 21 ani, localnic, este în stare de ebrietate, are un cuțit asupra lui și a fugit de la domiciliu amenințând că se sinucide.
Au fost efectuate verificări pe raza comunei Putna, în zona chiliei lui Daniil Sihastrul, moment în care tânărul de 21 de ani a fost identificat. Acesta și-a pus cuțitul în zona gâtului amenințând că dacă cineva se apropie de el sau încearcă să îl urmărească se va sinucide. Tânărul a început să fugă prin apropierea luncii râului Putna, trecând apa, iar mai apoi a fugit în pădure, fiind imposibilă urmărirea acestuia în condiții de siguranță.
Polițiștii împreună cu mai multe persoane l-au căutat pe acesta pe raza comunei Putna, și în jurul orei 01.40, a fost identificat în zona Primăriei Putna, având cuțitul în mână, amenințând iarăși să nu se aproprie nici o persoană de el sau se va sinucide.
În urma negocierilor purtate cu tânărul de către polițiști, el fost convins să lase cuțitul din mână, moment în care a fost imobilizat și încătușat.
La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, împreună cu care acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, iar mai apoi transferat la Secția Psihiatrie din cadrul spitalului, fiind internat.