Șofer prins beat criță la volan în timp ce trebuia să fie în carantină. Este vorba despre un sucevean de 43 de ani, care era și cu fiul său în mașină.

Polițiștii de la Gura Humorului au fost sesizaţi, duminică după amiază, de către ofiţerul de serviciu pe subunitate cu privire la faptul că un autoturism marca Logan Mcv, ce vine din Frasin către Gura Humorului se deplasează haotic.

Ca urmare a sesizării, un echipaj de poliţie rutieră, a identificat autoturismul pe strada Piața Republicii din orașul Gura Humorului, procedând la oprirea acestuia.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava, iar pe scaunul dreapta față fiind fiul acestuia, în vârstă de 18 ani.

Deoarece șoferul mirosea a alcool, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu alte cuvinte, șoferul era beat criță la volan. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor în baza de date, s-a constatat faptul că bărbatul se află sub măsura carantinării din data 15.12.2021 până în data de 28.12.2021. El a fost amendat pentru că a ieșit din carantină.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.