Un șofer beat a intrat cu mașina într-un parapet, luni după-amiază, pe DN 17, pe raza satului Iacobeni.
Este vorba despre un bărbat din comuna Iacobeni, care conducea autoturismul pe DN 17, pe raza localității de domiciliu și, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul său a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului.
În urma evenimentului rutier autoturismul acestuia a fost avariat.
Conducătorul autoturismului a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru ca ulterior să i se recolteze probe de sînge la spital.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, iar cercetările vor fi efectuate de lucrători din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei.