Șofer beat și care a fugit de la locul accidentului, identificat după ce și-a pierdut portofelul cu acte în apropierea mașinii. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, care a zburat cu mașina în șanț, pe centura orașului Rădăuți.
Accidentul s-a petrecut duminică, la orele 04:55. Lucrătorii de poliție din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți, au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112 cu privire la un accident de mașină ce a avut loc pe raza Municipiului Rădăuți.
Cu ocazia deplasării la fața locului, în proximitatea sensului giratoriu ce face legătura cu DNCRD-centura ocolitoare a Municipiului Rădăuți, zona denumită popular „piața de mașini”, a fost identificat un autoturism de culoare gri, care prezenta avarii în vehicul nefiind nicio persoană.
S-au constituit mai multe echipe și s-au efectuat verificări în zona producerii accidentului rutier, pentru a se stabili cu certititudine că nu există victime proiectate în afara autoturismului dar și în vederea identificării șoferului.
Cu ocazia cercetării la fața locului, în proximitatea vehiculului, a fost identificat un portofel în care se aflau mai multe documente personale aparținând unui tânăr de 20 de ani, domiciliul în municipiul Rădăuți, județ Suceava.
În urma unor investigații informativ-operative, acesta a fost identificat pe raza Municipiului Rădăuți de către lucrătorii de poliție din cadrul B.O.P. Rădăuți având o stare de agitație și prezentând mai multe escoriații la nivelul membrelor superioare.
Tânărul a recunoscut faptul că a condus autoturismul, fiind singur în acesta în calitate de șofer, iar pe fondul consumului de alcool și al vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.
El a fost condus la fața locului ocazie cu care a fost testat cu aparatul etilometru din dotarea Compartimentului Rutier Rădăuți, rezultatul testului, fiind de 0,67 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
La sediul Poliției Municipiului Rădăuți, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul DrugTest, iar rezultatul testului nu a indicat prezența în organism a vreunei substanțe psihoactive.
Tânărul este posesor de permis de conducere cu dreptul de a conduce valabil pentru categoriile AM, B1, B.
În cauză ne-am sesizat din oficiu cu privire la infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.