Tânărul care a produs accidentul mortal de la Arbore, după ce a intrat cu mașina într-un tractor, era beat la volan. Cel puțin așa arată rezultatele analizelor de sânge deoarece șoferul a refuzat la fața locului să sufle în etilotest.
George Bîrguan, în vârstă de 28 de ani, avea o alcoolemie de peste 1,40 la mie la prima probă de sânge recoltată și 1,28 la a doua probă, deci era în stare avansată de ebrietate miercuri, la primă oră a dimineții – atunci când s-a produs accidentul rutier.
El a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul de 43 de ani care a murit în accidentul de la Arbore era tatăl a trei copii și avea afaceri în zonă.
Accidentul rutier s-a soldat cu un mort și doi răniți.
Din nefericire, afaceristul de 43 de ani din autoturism prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat de către un echipaj de ambulanță.
Potrivit ISU Suceava, pasagerul acesta a fost găsit încarcerat în mașina implicată în accident. Practic o parte din utilaj s-a răsturnat peste autoturism și l-a strivit pe bărbat.
Ambele vehicule au fost grav avariate iar utilajul era răsturnat pe șosea. În urma impactului violent, o roată a tractorului s-a desprins și a zburat la zeci de metri distanță, în poarta unor localnici.
Conform IPJ Suceava, tânărul de 28 de ani a intrat în viteză cu autoturismul în tractorul care rula în fața sa.