Șofer depistat beat la volan de două ori în aceeași zi, la interval de câteva ore. Bărbatul s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis de conducere.

La data de 11.12.2023, orele 15:28, polițiștii au obținut date despre faptul că un șofer circulă în stare de ebrietate cu mașina pe drumul ce duce de la Fălticeni către Mihăiești.

Echipajul a identificat pe DJ 209 A satul Rotopănești autoturismul condus de către șoferul reclamat.

Cu ocazia controlului, conducătorul auto a fost testat la ora 15.50 cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate, la ora 11.35 același conducător auto a fost depistat, pe raza orașului Târgu Neamț, conducând același auto și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, unde i s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice, astfel acesta nu mai avea dreptul de a conduce vehicule.

Șoferul a fost condus a doua oară de agenți la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.