Șofer beat și fără permis auto, prins în timp ce circula prin Suceava cu cei trei copii și soția în mașină. ESte isprava unui bărbat de 39 de ani, din Udești, oprit la un filtru de poliție.

Duminică, la ora 21.55, patrula de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiul Suceava, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe raza municipiului Suceava, pe Calea Unirii, a oprit un autoturism Volkwagen.

La volan a fost identificat un bărbat de 39 ani, din comuna Udești, care se afla în autoturism cu soția sa, Jescu Grațiela și 3 copii minori.

Acesta a înmânat documentele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv Cartea de Identitate, Certificatul de Înmatriculare ( I.T.P. valabil la data opririi), polița de asigurare de tip R.C.A. valabilă și un permis de conducere deteriorat – emis de autoritățile din Ucraina.

Întrucât conducătorul autoturismulului mirosea a alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru și a rezultat o valoare de 0,58 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Fiind efectuate verificări în privința permisului de conducere și din discuțiile purtate cu acesta, a reieșit faptul că nu a fost deținător de pașaport valabil din anul 2018 până în prezent, nu a fost posesor de permis de conducere emis de către autoritățile din România, iar permisul de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina a fost cumpărat de la un cetățean ucrainean, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei.

Șoferul a fost testat și cu aparatul DrugTest Drager, rezultatul fiind negativ.

Bărbatul a fost condus la U.P.U Suceava în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate  alcoolemia.

Soția acestuia, în calitate de proprietar al autoturismului condus de Jescu Cătălin, a recunoscut că i-a încredințat soțului autoturismul respectiv să circule pe drumurile publice, deși știa că acesta nu posedă permis de conducere.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale”, „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, precum și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.