Incidentul s-a petrecut marți, 6 martie, în jurul orei 14.30, în municipiul Suceava, pe strada Ana Ipătescu.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism are o deplasare sinuoasa pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava.
Echipajul de poliție deplasat în regim de urgență în zonă a identificat autoturismul sesizat, polițiștii procedând la legitimarea șoferului.
Acesta este un bărbat de 73 ani, din municipiul Suceava, care a refuzat din start testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul este un fost director al fostul director al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Ulterior, la Spitalul Județean Suceava, el a refuzat și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice.