Un șofer beat și drogat a intrat cu mașina în mai multe autoturisme parcate la marginea drumului. Incidentul s-a petrecut la primele ore ale zilei de luni, la Câmpulung Moldovenesc.

Luni, la ora 03:39, Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe strada Calea Transilvaniei, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul autoturismului se află sub influența alcoolului.

Echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc s-a deplasat la fața locului unde a constatat că cele sesizate la 112 se confirmă.

A fost identificat și șoferul care a făcut prăpăd în parcarea respectivă, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din Pojorâta, care se abia se putea ține pe picioare.

În urma cercetărilor efcetuate de polițiști, a reieșit că, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe strada Calea Transilvaniei din Câmpulung Moldovenesc, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Autoturismul tânărului a intrat în coliziune cu mai multe mașini parcate în parcarea de pe partea dreaptă, vehiculele fiind avariate și înregistrându-se pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat cât și cu aparatul Drugtest – rezultând pozitiv la substanța METANFETAMINĂ.

În cauză a fost  întocmit dosar penal privind savarsirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.