Șofer de 61 de ani, depistat la volan aproape în comă alcoolică. Polițiștii l-au oprit pe acesta în trafic după ce un alt șofer a sunat la 112 și a sesizat faptul că un autoturism se deplasează în zig-zag.
Duminică, în jurul orei 13.00, polițiștii de la Preutești au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un autoturism, care se deplasa pe DJ 208, din direcția Preutești către Dolhești, avea o traiectorie sinuoasă.
În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal Dolheștii Mici, comuna Dolhești, agenții de poliție au identificat și oprit în trafic pentru control autoturismul respectiv. La volan se afla un bărbat de 61 ani, din municipiul Fălticeni.
Întrucât conducătorul auto mirosea puternic a alcool șo nu se putea ține pe picioare, el a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .