Șoferul care a omorât-o pe trecerea de pietoni pe jandarmerița Irina Airinei iar pe fiica acesteia a rănit-o foarte grav riscă să stea ani buni după gratii. Recent magistrații au descis să schimbe încadrarea faptei. Astfel, Bogdan Florin Chetrariu este acuzat acum de omor şi tentativă de omor, încadrearea fiind schimbată de la ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. La schimbarea încadrării s-a luat în calcul faptul că bărbatul de 26 de ani, din Mitocu Dragomirnei, nu a frânat înainte de a intra în jandarmeriță și în fiica acesteia (aflată în cărucior) și nici nu a luat vreo măsură pentru evitatea unui accident într-o zonă cu treceri de pietoni – circulând imprudent. Purtătoarea de cuvânt Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, Irina Airinei, şi fiica ei de numai un an, au fost spulberate pe trecerea de pietoni din dreptul Tribunalului Suceava. Femeia de 40 de ani, aflată în concediu de creştere a copilului, ieşire cu micuţa la plimbare. Cele două au fost lovite în plin, pe o trecere de pietoni semnalizată în culoarea roşie. În urma impactului violent, femeia a fost proiectată pe asfalt la 40 de metri distanţă în timp ce căruciorul în care era fetiţa ei a zburat 30 de metri până pe trotuar. Șoferul nu era băut însă, comform martorilor, circula cu viteză.