Șoferiță depistată drogată la volan, după ce a produs o tamponare în Suceava, în cartierul Obcini. Aceasta a plecat de la fața locului și a fost oprită în trafic de polițiști, ulterior.

Duminică, în jurul orei 15:29, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier au obținut informații, despre faptul că un autoturism Audi ar fi acroșat un alt autoturism ce se afla staționat pe strada Rulmentului iar persoana de la volan este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice sau a substenațelor interzise.

A fost identificat autoturismul marca Audi A4 staționat în parcarea hypermarketului „Lidl Obcini”, fără ca vreo persoană să se afle în autoturism, polițiștii desfășurând activități de monitorizare în zonă.

Ulterior, în jurul orei 16:04, după ce autoturismul marca Audi A4 s-a pus în mișcare pe Calea Obcinelor, i-a fost efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase.

Șoferița de la volan s-a conformat și a oprit pe Calea Obcinelor, în zona băncii Transilvania.

Femeia, originară din municipiul Suceava, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, deoarece se comporta bizar, aceasta a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost testată şi cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de benzodiazepine.

Întrucât autoturismul avea I.T.P. expirată la data de 07.03.2024, șoferița a fost sacționată contravențional, fiind aplicată măsura tehnico-administrativă de reținere a certificatului de înmatriculare și imobilizare a vehiculului.

În cauză a fost înregistrat dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.