A dat cu mașina peste un pieton după care a plecat de la fața locului. Este isprava unei șoferițe de 30 de ani, din Ipotești. Sâmbătă după amiază, în timp ce se deplasa pe strada Iancu Flondor din municipiul Suceava, un bătrân de 70 de ani a fost lovit de un autoturism VW care efectua manevra de mers înapoi. După accident conducătorul autoturismului plecat de la faţa locului. Cum bătrânul era rănit, la faţa locului a sosit un echipaj medical cu ambulanţă, care l-a examinat pe bărbat. Medicii au constatat faptul că acesta prezintă „o plagă minoră escoriată la piciorul stâng”. Bătrânul a refuzat însă transportul la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii amănunţite.
Ulterior, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unei tinere de 30 ani, din comuna Ipoteşti.
Atât conducătoarea auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultat a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior conducătoarei auto i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestui”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.