Șoferiță prinsă beată la volan, la Vicovu de Sus. Sâmbătă seară, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier cu autospeciala pe strada Calea Cernăuţi, pe raza oraşului Vicovu de Sus, a fost sesizată de un autoturism marca Volkswagen Fox, de culoare alb, înmatriculat în Germania, al cărui conducător auto are un mers sinuos pe partea carosabilă. Polițiștii au plecat în căutarea vehiculului.
După câteva minute a fost identificat în trafic autoturismul marca Volkswagen Fox, care circula pe direcţia Vicovu de Sus – Straja, conducătorul auto oprind pe partea stângă a sensului de mers, în fața unui magazin. La volan a fost identificatî de femeie în vârstă de 31 de ani, din comuna Gălănești.
Întrucât șoferița emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, recoltându-se două mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.