Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a invitat, luni, la o întâlnire în teren reprezentanții CNAIR Iași, proiectantul și constructorul de la șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Pentru început s-a vorbit despre amenajarea intersecțiilor șoselei de centură cu drumurile județene și comunale, unde se vor realiza sensuri giratorii. Astfel, urmează să se execute șapte sensuri giratorii.
Flutur a precizat că, proiectul șoselei de centură fost semnat în 2011 și timp de 7 ani nu s-a făcut nimic. Abia în 2018 au început lucrările.
„Acum sunt lucrări decontate în procent de 55%, valoarea totală actualizată a investiției fiind de 28 milioane Euro. Am solicitat Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor să continue finanțarea pe fonduri europene, prin POIM. Există documentația făcută în acest sens.Centura municipiului Rădăuți are o lungime de 16,5 km, 4 tronsoane, iar termenul de execuție este de 3 ani. Am dorit să știu care sunt problemele cu care se confruntă constructorul și proiectantul, ce aspecte doresc a mai fi clarificate. Astfel, vor dori să discute cu reprezentantul OCPI, cu cei de la Transgaz pentru relocarea unor conducte de gaz și cu cei de la ACET pentru mutarea unor conducte de apă – canal”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava.
El a subliniat că la centura municipiului Rădăuți s-au reluat lucrările și ritmul acestora va crește în perioada imediat următoare, astfel încât constructorul apreciază că ar putea finaliza lucrările până la sfârșitul anului.
„Rădăuțiul are mare nevoie de aceasta centură și trebuie finalizată cât mai curând pentru a asigura decongestionarea traficului și pentru a crește gradul de confort al cetățenilor. Astăzi, prin Rădăuți în trafic se înregistrează între 5000 și 7000 de autovehicule în 24 ore. Apoi, pentru toate localitățile din zonă – Volovăț, Marginea, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Dornești – care vor avea acces la această centura, se va reduce considerabil traficul și aici.La începutul lunii iunie constructorul va aduce utilajele și va începe turnarea straturilor de asfalt. Ne exprimăm speranța că se vor respecta termenele asumate”, a declarat Flutur.
Șeful administrației județene a anunțat că a avut o discuție telefonică și cu directorul general al CNAIR și are vești bune pentru județul Suceava.
„În acest an sunt prevăzute pentru drumurile naționale lucrări pe lungimi considerabile și de valori importante: pe DN 2 Grănicești – Vama Siret, 20 km; pe DN 17, mai multe tronsoane vor fi reabilitate, respectiv Ilișești – Suceava, 21 km, Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc, Podu Coșnei – Vatra Dornei, Bucșoaia- Gura Humorului. Vor mai fi lucrări de reabilitare pe tronsonul Sadova – Paltinu – 8,7 km și pe sectorul Păltinoasa – Solca.Am convenit să reluăm aceste întâlniri pentru a putea face evaluări la zi.Este nevoie să pregătim relansarea economică a județului, și mă gândesc acum în special la turism, pentru care este nevoie de aceste investiții în infrastructura rutieră”, a declarat Gheorghe Flutur.