Ministerul Educației a dat avizul pentru înființarea Spitalului Clinic Universitar de Urgențe Suceava.
Anunțul a fost făcut vineri de președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur, care a precizat că mai este nevoie de acordul Ministerului Sănătății.
Pentru transformarea Spitalului Județean Suceava în spital clinic, dar și pentru construirea Facultății de Medicină și Științe Biologice în curtea unității sanitare, există un parteneriat încheiat între consiliu, spital și Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Gheorghe Flutur a explicat că au fost aprobate pentru titulatura de spital clinic secțiile: Nefrologie, Diabet zaharat nutriție și boli metabolice, Reumatologie, Chirurgie ortopedică infantilă, Chirurgie generală, Pediatrie, Ortopedie și Traumatologie, dar și Serviciul de Medicină Legală și Laboratorul BK.