imagine: arhivă

Stâlpi de electricitate puși la pământ de vântul puternic, la Moara. Stâlpii din lemn au ajuns pe șosea iar circulația rutieră a fost îngreunată.

Miercuri dimineață, polițiștii de la  Şcheia au fost sesizați prin SNUAU 112  despre faptul că, în comuna Moara, pe un drum public sunt stâlpi de electricitate puși la pământ de vântul puternic.

La primele ore ale zilei de miercuri au fost în zonă rafale foarte puternice de vânt și au fost rupți patru stâlpi de electricitate din lemn de pe raza satului Vornicenii Mari.

Polițiștii au dirijat traficul rutier, totodată au solicitat intervenția unui echipaj din cadrul Delgaz Grid Suceava pentru a remedia avariile produse.

În aproximativ 20 de minute la fața locului a sosit echipajul din cadrul Delgaz Grid Suceava, care a întrerupt alimentarea cu curent electric la jumătate din satul Vornicenii Mari, și care a solicitat un echipaj de lucru pentru a schimba stâlpii căzuți la pământ.

Până la ora 08.30, polițiștii au dirijat traficul rutier din zonă pentru a se remedia avaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.