Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat joi că în PSD nu s-a luat încă nici o decizie ci privire la propunerile PNL de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare.
Ioan Stan condamnă însă acuzația adusă de AUR că această comasare ar efecta democrația și ar produce confuzie la nivelul electoratului.
“Cu toate acestea, acuzația AUR că o astfel de comasare afectează democrația, arată lipsa de cultură europeană a acestui partid.
Suprapunerea alegerilor europarlamentare cu alte tipuri de alegeri este un fapt obișnuit în Uniunea Europeană, în state cu democrații puternice, precum Germania, Belgia, Italia, Irlanda etc.
Argumentul AUR că prin comasarea alegerilor se produce confuzie la nivelul electoratului este jignitor față de alegători. Practic, AUR insinuează că alegătorii nu au capacitatea intelectuală de a distinge între tematica europeană și cea de interes local. PSD Suceava condamnă această abordare ofensatoare la adresa alegătorilor din județul nostru.
În mod cert sucevenii pot distinge foarte clar între tematica locală și europeană, iar în plus pot face foarte bine deosebirea între partidele responsabile, pro-europene, orientate spre soluții și cele de tip extremist, cu reflexe sovietice, orientate spre scandal.
Considerăm că acţiunile de ieri ale AUR sunt definitorii pentru acest partid. Practic când nu te poți face remarcat prin idei și soluții, singura șansă e să atragi atenția prin scandal. Încercarea acestora de a căuta mereu ceartă, de a se manifesta agresiv pe scena politică, cu acțiuni violente împotriva competitorilor politici a devenit emblematică pentru AUR. Este un comportament specific multora dintre reprezentanții acestui partid, care se manifestă agresiv și violent și în afara vieții politice.
Suntem convinşi că cetățenii decenți, civilizați, cu bun simț, nu vor să se asocieze cu astfel de personaje iar acest lucru se va vedea cel mai bine la următoarele alegeri”, a declarat senatorul PSD de Suceava.